Se spune că, într-o zi, un călător a ajuns la marginea unui sat. L-a întâmpinat un bătrân înțelept, care stătea liniștit sub un copac.
Călătorul s-a oprit și l-a întrebat:
– Cum sunt oamenii din acest sat? Tocmai am plecat dintr-un loc unde toți erau răi, egoiști și neprietenoși. Nu mai suportam să trăiesc acolo.
Bătrânul i-a răspuns cu o întrebare:
– Spune-mi, cum erau oamenii din locul de unde ai venit?
– Așa cum ți-am spus: răi, invidioși, neprimitori. Era imposibil să te înțelegi cu ei, a răspuns călătorul.
– Atunci vei găsi că și oamenii din acest sat sunt la fel, a zis bătrânul.
Călătorul a oftat, a mulțumit și a plecat mai departe.
Mai târziu, un alt călător a trecut pe același drum și l-a întrebat pe bătrân:
– Cum sunt oamenii din acest sat? Vin dintr-un loc minunat, unde toți erau buni, prietenoși și generoși. Am fost trist să plec, dar trebuie să-mi continui drumul.
Bătrânul i-a răspuns cu aceeași întrebare:
– Spune-mi, cum erau oamenii din locul de unde ai venit?
– Erau calzi, plini de compasiune și mereu gata să ajute, a spus călătorul.
– Atunci vei găsi că și oamenii din acest sat sunt la fel, a spus bătrânul zâmbind.
Un sătean, care ascultase conversațiile, a întrebat nedumerit:
– Cum poți să le dai răspunsuri atât de diferite celor doi călători?
Bătrânul a răspuns:
– Fiecare poartă lumea în inima sa. Cei care văd răutate, o vor găsi oriunde. Cei care văd bunătate, vor găsi bunătate oriunde. Lumea nu este altceva decât o oglindă a sufletului nostru.
Hugs,
Elena
ganduriinculori 