Am învățat că dragostea unei mame pentru copiii ei nu se poate povesti. Este un sentiment prea vast, prea profund, prea plin de nuanțe pentru a fi prins în cuvinte. Nicio poveste, nicio poezie, niciun discurs nu pot cuprinde în întregime ceea ce simte o mamă pentru copiii săi. Este un fel de iubire care nu are limite și nici condiții. Este iubirea care se naște din clipa în care simte prima bătaie a inimii copilului ei și nu se stinge niciodată, indiferent de timp sau de distanță.
Dragostea unei mame este făcută din nopți nedormite, din griji nesfârșite, din brațe care mângâie și alină. Este o iubire care își face loc în cele mai mici gesturi, în felul în care îți așează pătura când dormi, în modul în care te privește fără să spui un cuvânt, în grija necondiționată care se ascunde în spatele fiecărui „ai mâncat?”.
O mamă nu povestește dragostea ei, o trăiește în tăcere, prin sacrificii nevăzute, prin dăruirea totală și constantă. Este dragostea care se simte în privirea ei plină de emoție când te vede crescând, în durerea ascunsă pe care o trăiește când te vede suferind, dar și în bucuria simplă pe care o are atunci când te vede fericit. Ea nu cere nimic în schimb, niciodată. Tot ce face, face dintr-o iubire pe care nicio teorie, nicio explicație nu o poate clarifica.
Dragostea unei mame nu se oprește niciodată, nu se epuizează, nu se sfârșește. Este un fir nevăzut, dar indestructibil, care leagă sufletul ei de al copiilor ei. O mamă iubește fără să aștepte recunoștință, fără să ceară ceva înapoi. Este un fel de iubire care transformă totul în sacrificiu tăcut, în grijă constantă, în dăruire pură.
Și de aceea, am învățat că dragostea unei mame nu se poate povesti. Pentru că ea nu se măsoară în cuvinte, ci în fapte. În priviri pline de lumină, în mângâieri care liniștesc orice frică, în răbdare fără margini și în dăruirea unui suflet care trăiește nu doar pentru sine, ci pentru copiii ei. Această dragoste se simte, se vede și se trăiește, dar niciodată nu poate fi pe deplin spusă.
Hugs,
Elena
ganduriinculori 